Fir-ar

O zi obișnuită. 
Într-un antotimp oarecare. Cad frunze.
Soare nu-i.
Apa de la robinet curge. Pic. Pic-ic-ic-cc. 
Un copil merge spre scoală, cred. Mă enervează. Dimineața asta e amorțită. Zgomot. Prea mult zgomot. Pașii lui mă scot din sărite. Ce să îi fac? Avea pantofi. Aveau toc.Mergea. Pe ciment se auzea ca naiba. Cum suportă ăștia atâtea dulcegării? Îngrozitor. Zâmbeste draguț măcar. Se îndepărtă.
Îmi zvâcneste ceva în cap. Zici că vrea să iasă la plimbare. Lasă, stai tu acolo că-i mai bine. Încă câtiva ani.
Fir-ar. Am uitat robinetul deschis. Tot nu plec. Îmi place aici. Acum a plecat. Cum cine? Tipul micuț care mă deranja. Îl iert. Îl iert. E mic și nu-i el de vine că pantofii îi fac zgomot. Dar data viitoare îl descalț. 
Fir-ar. Am uitat și aia. Cum ce? Aia mă! Zi să-i zic. Știi tu. Scriu pe ea. Cu "a" parcă începe. Ăăă..agenda, mă.
E acasă. Bine, bine. Mă duc. Sting și prostia aia care tot picură. Cred că nu e prima dată.
Factura aia kilomerica. Îmi aduc aminte. Vine pe 29 sau 30, cred. Sau era la începutul lunii? Habar n-am.