Ură

Pic. Pic. Pic. Pic.. În surdină.
Ploaia începe să cadă pe pielea-mi albă. Trupul este atât de rece. O bluză mărimea 42 și un trup neînsemnat, micuţ. Alerg. Valurile se izbesc de teniși. Verdele se înverzește. Soare nu e. Luna în schimb, da! Stele, mii, câte un nor le ascunde.
- Se mişcă. 
- Cine?
- Norul!
- TU NU VEZI?!
- Nu țipa..
- Am tot dreptul. 
- Ai spus asta cu atâta ura...
- Ți se pare!
Dar de unde? Avea sprâncenele lipite parcă. Îmi lasă un gust amar ca o nucă - neocupată- pe care o sfâșii cu caninii. Ahh.. iodul ăla cum ți se împraștie în tot corpul. Nu poţi să scapi de el decât dacă îţi zmulgi piela. 
- Opreşte-te! Acum..
Trecu o ora, mai exact. Nimic.
"Îţi mulțumesc" -ironic.