Persoane interesate

duminică

Verde năucitor

    Un urlet al cărui răsunet traversa valea și se răspândea în depărtare înălțându-se ca o săgeată și prăbușind-se ca un înger în agonie, imobilizat, fără aripi mi-a pătruns până în tenebre. Acest sunet dureros era provocat de zabtera unei colonii de stejar.Semănau cu niște marionete rahitice care nu reușeau să exectute corect nici măcar mișcarea controlată de degetele grase ale unui artist pensionar. Executau mișcări haotice la stânga și la drepta, incomplete, inegale, lipsite de grație care îți trezeau milă, nicidecum scârbă. Erau ca niște căprioare zvelte încolițite de stafiile ce posedau puști. Pe scurt, era un verde nevrotic care striga după ajutor.
    Mișcările haotice, dar identice pentru fiecare stejar, semănau cu cele ale unor cai sălbatici care acum sunt îmblânziți. Zbatera lor este ca unui mânz robust care se vede pentru prima oară într-un țarc în loc să străbată câmpiile fără nicio grijă, iar unduirile și zgmotul sunt ca o încercare de evadare din acel loc îngust urmat de sute de nechezeli disperare.
    Doar gradoarea lor dată de coroană cât și trunchiul strajnic îi mai salvează, dar și aceasta începe să piară odată cu verticalitateatea lor.
    Imaginea patetică a stejarilor unduitori seamănă cu cea a unei produs vidat. Vântul împrăștie frunzele lăsând crengile dezgolite, făcând proemintent scheletul. Moartea își face apiția. Verdele este înăbușit de vânt, ploaia sfâșie nervurile frunzelor, iar soarele de mult uitat vine să-și plângă morții. Alți stejari prăbușiți, alte trupuri în groapa comună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu